Opera Mini îți descarcă clipurile favorite pentru a le vedea offline
Opera, în varianta Mini, este unul dintre cele mai populare browsere pe dispozitive mobile, iar prin intermediul actualizărilor regulate, devine din ce în ce mai bun.
Cu toate că am anunțat în urmă cu ceva timp că Opera trece printr-o perioadă de tranziție de când a fost achiziționată, asta nu înseamnă că-și neglijează milioanele de utilizatori. Opera a fost primul browser cu algoritmi avansați de compresie de date și primul care a integrat nativ un VPN pentru securizarea traficului de date. Cel mai nou update la popularul Opera Mini pentru utilizatorii de smartphone-uri este, din nou, menit să vă ajute să faceți economie la trafic de date.
Disponibilă momentan doar pe Android, noua funcție proaspăt introdusă în Opera Mini se traduce prin abilitatea descărcării de clipuri video de pe website-urile voastre preferate. Astfel, înainte să plecați la drum, folosind conexiunea voastră WiFI de acasă, puteți descărca un amalgam de clipuri video pe care le puteți viziona pe parcursul zilei sau oricând vreți voi.
Momentan, lista site-urilor suportate nu este una foarte stufoasă, YouTube, de exemplu, lipsește, dar sunt totuși incluse câteva surse importante de divertisment. De exemplu, puteți salva clipuri de pe Facebook pentru vizionare offline. Internet Movie Database sau IMDB este de asemenea pe listă. GQ.com s-ar putea să încânte câțiva domni care-și iau informațiile de pe popularul site din spatele revistei cu același nume.
În mare parte, funcția de download este operațională pe toate paginile web care redau nativ clipuri cu extensiile .MP4 sau .webm. YouTube, de exemplu, folosește propriul player de conținut multimedia. În plus, termenii și condițiile de utilizaare ale serviciului Google interzic descărcarea de clipuri, dacă nu cumva sunteți abonați YouTube Red.
Procesul de download este cât se poate de simplu. Începeți redarea unui clip și atingeți butonul din dreapta sus pentru a iniția descărcarea. În mare parte, funcția este destinată țărilor aflate în curs de dezvoltare sau în teritoriile în care accesul la internet este limitat. Rămâne să vedem când va ajunge aceeași funcție și pe iPhone.